Treceți la conținutul principal

Ruladă cu somon afumat şi spanac



E o ruladă foarte bună care conţine unul din ingredientele mele preferate - spanacul. Eu am pregătit-o de Paşte şi mi-a plăcut foarte mult. Reţeta e preluată de la Edith.
Ingrediente:
  • 450 gr spanac fiert şi tocat
  • 200 gr file de somon afumat
  • 200 gr caşcaval răzuit
  • 200 gr cremă de brânză
  • 1 ou
  • 1 lingură unt
  • sare
  • piper
Spanacul fiert şi răcit se stoarce bine cu mâna ţi se amestecă cu un ou, puţină sare şi piper şi se se întinde în tavă pe hârtie de copt. Eu am avut o tavă de 26x34 cm.



Peste spanac se presară caşcavalul şi se introduce tava în cuptorul preîncălzit la 200 grade, până se topeşte caşcavalul fără să se rumenească.



După ce se răceşte se adaugă fâşiile de somon şi apoi crema de brânză frecată cu untul. Se rulează apăsând uşor şi se rostogoleşte pe folie alimentară.



Se împachetează în folie de aluminiu şi se dă la rece câteva ore sau până a doua zi.



Se taie felii groase de un deget.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Mă interesează părerea ta.