Treceți la conținutul principal

Empanadas cu spanac şi caşcaval

Aluat:
  • 250 g făină
  • 50 g unt
  • 140-150 ml apă
  • 1 lgţ sare
  • 1 lgţ boia iute
 Într-un bol mare am amestecat bine cu mâna  făina şi untul; am adăugat apoi sarea, boiaua şi apa şi am frământat bine până am obţinut un aluat moale şi nelipicios. L-am pus în frigider pentru 1 oră.

Umplutura:
  • 200 g spanac proaspăt
  • 100 g caşcaval
  • sare 
  • piper
Spanacul curăţat şi spălat foarte bine, l-am opărit cu apă şi sare. După ce s-a răcit, l-am scurs bine şi  l-am tocat. Caşcavalul l-am dat pe răzătoare. Am amestecat spanacul cu caşcavalul şi cu puţină sare şi piper.
Am pornit cuptorul la 180 grade. Am uns o tavă cu puţin ulei şi am pus hârtie de copt.
Am întins aluatul, am decupat forme rotunde cu un borcan, pe fiecare cerculeţ de aluat am pus puţină umplutură, am acoperit-o lipind marginile aluatului cu furculiţa, prin presare. Am repetat operaţiunea până am terminat aluatul şi umplutura. Am bătut un gălbenuş de ou şi cu el am uns fiecare empanadas. Le-am băgat la cuptor pentru circa 30-40 de minute. Când sunt gata se rumenesc puţin pe deasupra.
Sunt delicioase, se pot mânca la micul dejun, se pot lua pacheţel la serviciu, le putem oferi musafirilor.

Comentarii